„Meciurile cu românii** au fost mereu pe muchie de cuțit!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Căpitanul formației Ujpest, portarul Balajcza Szabolcs, a declarat în presa maghiară că echipa Steaua are prima șansă la calificare în întâlnirea directă din turul doi preliminar al Ligii Europa."Steaua este o echipă foarte bună, dar nici noi nu ne vom preda. Ei au prima șansă, dar nu vom renunța la luptă și vom încerca să obținem calificarea", a spus Balajcza Szabolcs.

Atacantul Rajczi Peter este de părere că, dacă nu vor exista jucători indisponibili, atunci Ujpest se va bate de la egal la egal cu Steaua. "Dubla cu Steaua va fi foarte dificilă. Este evident că numele adversarului este unul mai sonor, dar avem la dispoziție trei săptamâni să pregătim meciurile cu ei. Dacă totul decurge bine și nu vom avea parte de indisponibilități, ne vom lupta de la egal la egal", a adăugat Rajczi.

De asemenea, fundașul sârb Ivan Dudics a menționat că nu se teme de această dublă pentru că în trecut a jucat împotriva unor echipe mai puternice decât Steaua. "Nu am avut prea mult noroc, Steaua este una dintre cele mai tari echipe pe care le puteam întâlni. Am auzit că Steaua este foarte încrezătoare, dar dorința noastră este să ne dovedim valoarea internațională. Nu va fi ușor, dar vom face toate eforturile. Nu îmi este teama de aceste meciuri, am jucat împotriva unor echipe și mai bune decât Steaua", a explicat Ivan Dudici.

Fundașul Korcsmar Zsolt consideră că partidele dintre formațiile ungurești cu cele române au fost mereu pe "muchie de cuțit". "Cu siguranță fanii noștri vor veni în numar mare la ambele meciuri. Confruntările dintre echipele din România și Ungaria au fost mereu pe muchie de cuțit. Steaua este o echipa foarte puternică", a spus Korcsmar.

Echipa Steaua va întâlni formația Ujpest în turul doi preliminar al Ligii Europa. Steaua va juca turul pe teren propriu, la 16 iulie, în timp ce returul este programat în Ungaria, la 23 iulie.

MEDIAFAX

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Taxă obligatorie pentru proprietarii de case și apartamente. Se trimit notificări. Aveți la dispoziție 10 zile
Taxă obligatorie pentru proprietarii de case și apartamente. Se trimit notificări. Aveți la dispoziție 10 zile
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Războiul din Ucraina, ziua 1111. Trump este optimist în ceea ce privește discuțiile cu Ucraina din Arabia Saudită / Forțele ruse avansează în Kursk
Războiul din Ucraina, ziua 1111. Trump este optimist în ceea ce privește discuțiile cu Ucraina din Arabia Saudită / Forțele…
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×